Ce daune ar putea plăti Volkswagen în procesul intentat de SUA

Ce daune ar putea plăti Volkswagen în procesul intentat de SUA
Publicat: 05/01/2016, 10:55

SUA acuză producătorul auto de încălcarea a patru prevederi ale unei legi care reglementează poluarea aerului, iar documentele depuse în instanță detaliază penalități care s-ar putea ridica până la 80 de miliarde de dolari, de aproximativ patru ori mai mult decât estimau unii experți, potrivit Bloomberg.

Chiar dacă este puțin probabil ca instanța să acorde suma cerută de autoritățile americane, penalitățile s-ar putea ridica totuși la câteva zeci de miliarde de dolari, au declarat surse din Departamentul Justiției.

Volkswagen se confruntă deja cu sute de procese individuale în SUA în urma scandalul de manipulare a emisiilor.

Totodată, grupul german este vizat și de acțiuni în instanță ale procurului general al SUA, în timp ce autoritățile de reglementatre din șapte țări, inclusiv Germania, au deschis investigații.

Volkswagen a anunțat la sfârșitul lunii septembrie 2015 că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat Volkswagen că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetățeni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen și Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii.

După teste, adică în situațiile generale de funcționare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susține Agenția americană pentru Protecția Mediului. Potrivit autorităților americane, circa 600.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle si Golf, precum si modelul Volkswagen Passat din 2014-2015, modelul Audi A3 și modele Porsche.

Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate și la alte mărci ale grupului VW.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
S-a dus cel mai generos actor. ZI DE DOLIU în România: "Era penultimul mohican din...
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×